Ultimul asalt
de Nicolae Labis
Pe-ngrozitoare porti de zare arsa
Compania intrat-a in razboi,
Din cei plecati la prima batalie
Am mai ajuns la ultima doar doi.
Era o seara infundata-n ploaie,
Cantau recrutii dureros de stins...
Si peste noi, din ramurile ude,
O surda sopotire s-a desprins.
Parca-auzeam cum reinvie-n preajma
Imaginile sterse din trecut
Si cum se strang in noapte sa ne vada
Prietenii ce-n lupte-au disparut.
Ii presimteam, fumand tutunul aspru,
Cu fete luminate-n licariri,
Cu rasetele-atat de cunoscute.
Cu glumele-nvechite-n amintiri...
-Intre noi doi n-a fost decat tacere,
Prietene cu inima prea grea...
Sa ne vorbim, caci cine stie, maine
Un glont in piept de nu m-o fulgera.
Te inteleg, prietene, prea multe
Dureri inabusite-ai indurat,
Prea des pasit-ai campuri de cadavre,
Oh, campuri verzi - soldat langa soldat...
Ne-au invatat amarii ani de lupte
C-am fost manati cu steaguri fluturand
Ca-n numele acestei tari sa facem
Cea mai cumplita crima pe pamant.
Prietene, dar maine dimineata
Cand la atacul ultim vom pleca
Nu vom mai fi ca in atatea randuri
Casapi nestiutori, ci altceva.
Luptam cu cei ce-n lupta aruncara
Compania din care-s azi doar doi...
Vom razbuna prietenii, ucisii,
Vom razbuna pe cei ucisi de noi!
Sa cataram pe camp de lupta tara -
De vom muri, vom sti de ce murim,
Dar vom trai si reintorsi acasa,
Si-acolo vom lupta, s-o curatim...
Recrutii se strangeau in jurul nostru...
Cu ochii mari, grozav de mari, de foc
Vorbea, despre dreptatea viitoare
El, palidu-mi tovaras de noroc.
Ploua marunt, se lumina de ziua
Si corbii-n ploaie falfaiau grabit...
Ne-am sarutat, si-n vuiet greu de tunuri
In ultimul atac m-am azvarlit.
Eram usor, zburam printre rafale
Ca-ntr-o betie lunga, ca-ntr-un vis...
Oh, cata fericire simti la gandul
Ca tu razbuni pe cei ce i-ai ucis.
Ca tu razbuni recoltele aprinse
Si casele surpate in carbuni,
Ca tu razbuni si dorurile mamei
Si ca pe-orfani altora-i razbuni!
... S-a stins vapaia luptei. Si in palcuri
Ne-am adunat spre seara la un loc...
N-a mai avut noroc de data asta
Tovarasul meu ultim de noroc.
Cazut pe prund, cu fata si mai alba
Ca floarea scuturata din caisi,
Inmarmurit, parea ca urmareste
Un zbor pe cer, cu ochii neinchisi.
Pe gura lui crispata parca-o soapta
Mai flutura, dar gura nu vorbea,
Si ploaia prelingandu-se pe fata
Sub ceafa-nfipta-n lut se prelingea...
Din cei ce-am fost am mai ramas doar unul,
Ceilalti pe lumea asta nu mai sunt.
Atatea doruri netraite inca
S-au cufundat in neguri si-n pamant!
Dupa atata crunta suferinta,
Ei, cate-am fi facut si-am fi schimbat!
Dar eu voi incerca sa torn in fapte
Tot ce visase fiece soldat.
...
Intorsi din lupte, eu si multi ca mine
Azi curatim pamantul de cenusi,
De schije, de stapani si de nemernici,
In numele soldatilor rapusi.
Ultimul asalt
Aceasta pagina a fost accesata de 2300 ori.
