Alt ceas trist II

de Nicolae Labis

In vagonul cufundat in bezna si plin,
Scaparand de tigari si duhnind a alcool,
Prin ratacirile incalcite pe sine
Un cantec pustiu si gol
Inchin pentru tine.

Si tu, pe banca aceasta de lemn daur cioplit
Ti-ai purtat odinioara indrazneala si sfiirea,
Pamant inchegat iscusit
Si oglindind nemarginirea.

Pretutindeni si aici ma ajunge
Sa-mi framanti mintea, faptura bolnava
Cu degetle amintirii lungi,
Plamadite din slava.

Versul acesta nemestesugit si greu
Se lupta cu noaptea-nstelata, cum alta
Data sufletul pagan al meu
Se lupta cu mintea mea limpede si inalta.

Nu-mi mai deschid arterele sa scriu cu sange
Povestea noastra, cum facusem.
Ar curge altceva decat sange
Si nici putere nu mai am.

Impacarea cea lina nu-mi mai trimite cuvintele ei,
A uitat ca exist
Cantecul meu scartaie banal si trist
Odata cu toti indragostitii pamantului.

Trenul inchipuie pe sine goana marelui univers.
Mi-i somn.
Are ceva din suierul de moarte al coasei in mers,
Are ceva din mugurii vietii ce crapa in pom.

Iubirea mea n-are inceput si sfarsit
De dincolo de nastere, pana dincolo de stingere.
Te voi iubi, te iubesc, te-am iubit,
Pamant inviat catre zbuciumul meu.





Alt ceas trist II


Aceasta pagina a fost accesata de 2054 ori.