Amintiri

de Nicolae Labis

Pe cand eram tanar, simteam si pe atunci
Nevoia sa ma darui si dorul de mai bine.
Naivitatea insa si graba tulburau
Umana puritate ce clocotea in mine.
Un eroism romantic si totusi prea ingust
Imi ametea gandirea cu haina-i purpurie...
Strigam lozinci prea multe stricand cate-un discurs
Si imi visam sfarsitul cazand la datorie.

Ma vad aevea parca si-mi vine sa zambesc -
Pustan cu ochii limpezi si buzele severe
Ce-ar fi-nfruntat dusmanul cel mai primejdios
Dar nu-nfrunta privirea vreunei pioniere.
Ce sigur impartisem pamantu-n buni si rai
Dispus sa-mi vad vrajmasul si-n fratele mai mare!
Cum chinuisem cu-atatea principii fara rost
Intaia mea iubire ce-a fost incantatoare!

Dar ca pastrez de-atuncea un bulgar pretios
Pe care-apoi in straturi s-a prins substanta vie,
O stiu, caci amintindu-mi zambesc induiosat
Si-i si mandrie in zambet, nu numai duiosie.
Cand trec prin ploaie toamna si ploua cu noroi
Si drumul lung de tara si frigul ma-ntarata,
Cu-al amintirii zambesc pasesc inviorat
Si cu copilaria naiva, hotarata.




Amintiri


Aceasta pagina a fost accesata de 2381 ori.