Ciresul

de Nicolae Labis

E pomul cel mai vechi de-aici, crescut
Din samburul ce, poate (cine stie?),
Vreun trecator l-a lepadat in lut,
Ori l-a adus in plisc vreo ciocarlie.

Pe coaja aspra are negre rani,
Cai albi, germani, l-au ros candva, de foame
Si totusi el mai daruie pomeni
in orice an, de sclipitoare poame.

Crengi rasucite-si clatina la vant,
inalt, cu coaja arsa, batraneasca,
Mai poate el s-adune din pamant
Puterea care-l face sa rodeasca.

La poala lui e-un cimitir german.
Copii voiosi, cu cusme si sumane,
Se joaca de-a calutul nazdravan,
Zburdand printre mormintele germane.

Se mira: ieri era ciresul gol,
Sclipind ca tuciul in apus de soare,
Si-ast-noapte-a capatat un rotocol
Tremurator, de argintie floare.





Ciresul


Aceasta pagina a fost accesata de 4195 ori.