Clio

de Nicolae Labis

Paseam pe muchia zarii cu sufletul coclit,
Amaraciunea-n mine isi ravasea furtuna.
Urechile-mi, deschise suav spre infinit,
Ca doua albe scoici, vibrau intruna.

Ploi de lesii, nebune, imi dantuira-n par,
Imi biciuira gura s-a fruntii largi coline,
Dar aripa gandirii, vaslind spre adevar,
Tot nu voia, semeata, sa se-ncline.

Gandeam la calea vietii prelinsa in trecut
Si cautam cararea pe care voi porni-o.
Cand brusc infiripata din nouri si din lut
Mi-a ras innegurata doamna Clio.

Ce patima trufasa lucra-n faptura ei! -
Ochi adanciti in verde si buze ros-inchise
Sub teasta ca-nghetata in blocuri de scantei
Curba severitatile-i decise.

Spre dansa-ntepenindu-mi privirea-nfrigurata
Mi-am aplecat genunchiul si nemiscat am stat.
Ametitor pornira i tampla mea sa bata
Cuvintele-i - graunte de diamant curat:

-"Ai dreptul la tristete, prieten, oricat.
Vibreaza si tristetea in tot ce-a dat natura.
Dar in aceste vremuri nu gandul mohorat
Si nu tristetea iti pot da masura.

Stiu, palele petale ce-n veselii usoare
Grabindu-se-n vartejuri, hazliul joc si-l fac,
Parodiind tumultul furtunilor din soare,
Precum snici mie, nu iti sunt pe plac.

Nu-mi plac nici baietoii cu buburoase fete,
Schimonositi bovaric sa-nchipuie ce nu-s;
Nu m-a-ncantat alaiul de inimi saltarete -
Pestrita purecime ce topaie in sus.

Nu de timpan, de minte simtita, bate ora
Cand ziduri cariate de nedreptati se sparg,
Si-n flux imens se varsa pe lume aurora,
Eu inimi cer, cu foc in cosul larg.

Cer inimi ca vapaia de cratere-n eruptii,
Pornite-n daruire, solemne in blestem,
Carbonizand banditii, miseii si coruptii -
Cu patos doar pe ele le consemn.

Ursuza, inertia-isi intinde moarte creste,
Pazita de lungi steiuri, de aspri colti de lup,
Nascuta-n oameni forta regenerarii este
Menita sa-i deturne neschimbatorul trup.

Chiar daca innoirea e sensul vremii tale -
Impurpurata-n steaguri pe leniniste osti -
Cu radacini infipte-n trecut, mai stau in cale
Balcanii inertiei pe care ii cunosti.

Nu tu o vei surpa-o, dar de-nnoire dornic
Sa fugi de-al nepasarii somn molesit si calm.
Fii picurul de apa ce sfredelind statornic
Strabate roca dura si-ncheaga turtur alb.

Cand trudnicele grote vor fi mancat colosul
Inert, ce supt in ele isi va afla mormant,
Stirbita stalagmita isi va vadi folosul
Razbind frumoasa-afara, in soare si in vant...

... Te intristezi, te bucuri - asa e-n lume dat.
Pe langa multamire si jalea ni-i lasata;
Dar daca mohorarea surita te-a-ncercat,
Sa nu te arunci plictisului vreodata;

Plictisul napadeste ca pirul imprejurul,
Putregaind lumina sub ceruri de gudron.
Nu rana-i fu osanda lui Prometeu. Vulturul
Il plictisea, ciocnindu-l monoton.

Tu cuget treaz pastreaza-ti, taios ca un cutit;
Urmeaza-ma si smulge-ti cojelile coclite
Si urmareste-n lume cum peste tot agit
Ziarele, aceste drapele ciuruite."

Paseam pe muchia zarii si pe-nceput de drum.
Lumina alba-n minte isi clocotea furtuna,
Urechile-mi, deschise spre infinit acum,
Ca doua scoici de-argint sunau intruna.

Si-aceea ce-mi vorbise n-a fost stapana Clio -
O framantare surda m-a ravasit mereu
Si-am scos dintr-insa calea pe care voi porni-o,
Ritmand-o, si-n simboluri, cum a putut si eu.


(1958)




Clio


Aceasta pagina a fost accesata de 2484 ori.