Marina

de Nicolae Labis

- Pentru ce-ai ramas, iubire! -
Radacina-a unei flori
Ce s-a destramat subtire
in petale si vapori
Ca sa zboare mai usoara,
Sa renvie-a doua oara
in alt suflet, in alt ceas,
Lasand drojdia grozava
De parjol si de otrava...
Murmuram: - De ce-ai ramas?

Innegrit la chip ca marea,
Noaptea langa tarm am stat
Ascultandu-i aiurarea,
Plansul ei zbuciumat,
Inganandu-i cu glas mare
Zadarnica ei chemare
Risipita-n surd balans.
si cu ea, prin vijelie,
Am pornit - mai bland sa-mi fie -
Sumbrul suferintei dans.

Nemiscat dansam, si-n mine
Ea-n acelasi trup dansa,
Se sorbea in lungi dulbine
Ori in trambe se-azvarlea;
Era rupere barbara
Dinauntru in afara
Izbucniri de fum si sori -
si-n tenebrele cetoase
Cred ca fata-mi lepadase
Linii, curbe si culori.

Respirand sonor furtuna,
Marea-si iese din vesmant,
si nebuna bate-ntruna
Cu talazuri cerul frant,
Peste lume se agita
Neagra, deznadajduita,
Vocile-i in zari raspund.
Cere, cheama cu putere,
ingrozind astfel, cum cere,
Cu durerea-i fara fund.

- Tu, neliniste, flamando,
Marea pentru ce-ai lovit
si cu mine-asemanand-o
O lucrezi necontenit
intr-o hula care geme
si-i smulgi rugi si-i storci blesteme
in invalmasirea rea?
Forta cata ai, cumplito?
Cum de nu ti-ai istovit-o
Ori in mine, ori in ea?
. . .
Liniste pana departe;
Vantu-n zori amortise.
Numai semn ca-n fund mai arde,
Hula de la fund trimise
Creturi galese si lente
Cu smereli aparente,
Placi si suluri de mercur.
Soarele crestea din pete
si vin valuri violete
Peste pacea dimprejur.

Cineva-mi spunea: "in lume
Echilibru-i neclintit -
Fericite-aceste spume
impacate-n infinit,
Fericiti si noi, in timp
inecati si-n Olimp -
Sufletul limpede, cugetul clar...

Marea respira precum ar dormi
Calma, puternica-n zorii de zi...
Et quelle paix semble se concevoir"

Si ce pace pare a se zamisli!

(1958)




Marina


Aceasta pagina a fost accesata de 2890 ori.