Partidului
de Nicolae Labis
Lui Marx
1.
Cand dorm in petale uitate si triste, candorile,
Cand surde convulsii cutremura lumea cand orele
Fug biciuite de vesti in salbatica larma,
Cand gandul se plima-agitat si nu poate s-adoarma,
Cand linistea-i sparta sub cizme si tipa si moare,
Ma gandesc la barbatul cu fruntea de un alb luminos,
Cu barba imensa si sura taiata-n curbare
De arcul mustatilor negre pornite in jos,
Ma gandesc la barbatul lucid, generos, populat
De idei ce agita frenetic inalte drapele,
Asa cum de-un veac incheiat s-a sapat nepatat
Chipul lui viu in metalul memoriei mele.
2.
Nu stiu cum pot sa se joace poetii cu-aceste
Rime ale traiului nostru prezent si concret,
Trist il observ, aruncandu-mi privirile peste
Invizibilul meu epolet.
Marx, mi-amintesc si acum de tine.
Zburdai cu pustanul in carca, si-n creierul tau
Ganduri in timpul acesta treceau in dulbine,
Sa limpezeasca pe veacuri lumina de hau.
Purtandu-mi pustanul in mine in ritmuri ii zburd,
Dar ametitoare-i cadenta, tesuta din para,
Se agita in mine-nvirtindu-se, clocotu-i surd,
Razbate afara si-astfel izbeste sa doara.
Sa doara-acest timp consemnandu-l, sa doara, sa cheme
Lumea la cpolote si la blesteme,
Sa cheme, sa doara, sa cheme-n vibrari repetate
Lumea la fapte si luciditate.
3.
Marx, mi-amintesc de un vis ce-i al tau si al meu.
N-o sa te supere cand am sa spun ca-i al tau si al meu.
Tu ai visat c-au sa spuna cu totii: e al tau si al meu;
Marx, mi-amintesc de un vis ce-i al tau si al meu,
Sa fie aspirate de flori minunate, candorile,
Gandul sa urce-n inalt, la popasuri s-adoarma,
Pulsul sa sune normal si sa lunece orele
In armonioasa si limpede larma.
Partidului
Lumina ideala cand Dante contemplase
calauzit de scumpa-i simbolica femeie,
cuvantul i se stinse si mana lui sculptase
al treilea palc si ultim de stele-n epopee.
Umpland cu vii popoare abstractele genuni
spre-a se-ndruma pri ele la sferele divine,
el n-a primit din partea supremei viziuni
puterea de-a o-ncape intreaga in tertine.
Si noi cutreieraram fagasuri infernale
cu asudate palme izbind ori alinand
vrajmasii ori umilii ce ne-au iesit i cale,
nu-s spatiul ptolomeic, ci-n viata, pe pamant.
Dar cand, adanc dorita, flamura ta de para
ne-a-nfiorat privirea, partidul meu, atunci
din crestete zvacnit-a cu scut si lance-afara
cantectl nou, s-asculte maretele-i porunci.
Aceasta-i marea-ti forta: faci clopot de argint
din inimile noastre, ori tunuri pe crenele,
dar aliaj in care eu recunosc distinct
parintii mei, iubirea si visurile mee,
Nu razimat in carja metaforelor fade,
ci drept, din zare-n zare, sub ceru-mpurpurat,
crescute larg in suflet campiile baladei
cu pasi definitivi mi-ai masurat.
Sint oameni caror viata le-a dat inalte premii,
medalii sunatoare, cu clinchet argintiu,
Eu unu-mi cresc, tovaras cu clocotul poemei,
Totalul vis - ostasul tau sa fiu.
(1958)
Partidului
Aceasta pagina a fost accesata de 2579 ori.
