Pastel (In zorii zilei albe, prin ceturi rare)

de Nicolae Labis

In zorii zilei albe, prin ceturi rare
In muntii mei cu sclipat de nichel si huila,
Eu am zarit o vaca ce-si rumege pe zare
Parca un gand ori parca o lirica subtila.

Ea asculta, atenta cum colorau pastelul
Cu leganari de dangat talangile balane,
Floreana zeitate coboratoare parca
Din nordice tinuturi africane.

Si-adulmeca cu botul ei umed izuri calde
De lapte fiert si fumuri iesite de pe horn
Podoaba de matasa parea in zorii rosii
Franghia rasucita ce-i atarna in corn.

Porni de-odata vuiet. Prin vai treceau sirag
Remorcile-ncarcate cu brazi mustind rasina.
Lumina diminetii descompunea colori
Din nourii albastri de benzina.

Fierbea de larma codrul adanc. Eu descifram
Oratia pe care o inchina porniri
Maretei sale jertfe de brad vanjos cojit,
Prinos sublim dat darnic omenirii.

Nu lamentezi, padure, cand fierastraul suna
Ci-ti cresti in mazga puii, sa se inalte-n leat.
Ca socrii blanzi, petrece-ti cu cantec si cununa
Albe mirese duse-n alai mecanizat.

Cu ceafa catre zare, cu ochii-n vai infipti
Am stat pana-nserarea m-a coborat cu toaca
Si-am contemplat infrigurat, acest
Pastel modern, mai tare decat vaca.

Paseam la vale sprinten si distingeam in nari
Cum izuri de benzina cu iz de flori se-mbina.
Sunau umbrit in spate talangile la vaci,
Sunau motoare-n fata sub rosia lumina.




Pastel (In zorii zilei albe, prin ceturi rare)


Aceasta pagina a fost accesata de 2399 ori.