Rasul

de Nicolae Labis

In blana-i naparlita au napadit scaietii.
Aluneca prin ramuri batran si mohorat.
Isi omora el prada nu pentru hrana vietii,
Ci numai pentru sange a omorat.

Un pui de cerb se-azvarle prin ierbile-n cascade
Si se opreste-o clipa, sfios, ca un suras
Cu coada sfichiuindu-si pantecul supt, ce cade
Ii cade-n ceafa ucigasul ras.

Se tulbura privirea de cer senin umpluta,
Cornitele firave se poticnesc in lut.
Iar rasu-si scoate limba din gura-i desfacuta
Si pare ca e iarasi ca-n trecut.

Si sangele ce-n blana pufoasa se prelinge
Si reintinereste o clipa, nefiresc.
Dar limba ostenita azi nu mai poate linge,
Si vechii colti, slabiti, ii clantanesc...

Din ce in ce mai slaba si inima ii suna
Si fiarei i se pare ca-i iarna, c-a-nghetat,
Ca-n ultima lui prada de astazi, se razbuna
Tot sangele pe care l-a varsat.

(1956)





Rasul


Aceasta pagina a fost accesata de 2428 ori.